Actualitatea ambasadei

Alegerile europarlamentare - 26 mai 2019 - Secția de votare de la Ambasada României din Dakar

În scopul informării asupra organizării şi desfăşurării în străinătate a alegerilor europarlamentare din 26 mai 2019, pe pagina de internet a MAE a fost activată secţiunea „Alegeri Europarlamentare – 26 mai 2019”, la adresa: http://www.mae.ro/node/48090#null. Pagina de internet va fi actualizată permanent, pe măsură ce noi informaţii vor fi disponibile.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români să se informeze din timp asupra procedurii de vot, pentru a-şi putea exercita dreptul de vot în străinătate în cele mai bune condiţii.

În perioada 23-26 mai 2019, cetățenii din statele membre UE vor alege, prin vot direct, noul Parlament European. Potrivit HG nr. 80/2019, alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European se vor desfășura duminică, 26 mai 2019. Aceasta este a patra oară, de la aderarea României la Uniunea Europeană, când  sunt organizate în România alegeri pentru Parlamentul European.

Exercitarea dreptului de vot

• fiecare alegător are dreptul la un singur vot. Votul este universal, secret, direct, egal și liber exprimat; • la alegerile pentru Parlamentul European din 26 mai 2019, potrivit prevederilor legale aplicabile, nu se votează prin corespondență. De asemenea, legislația în vigoare nu prevede necesitatea înscrierii cetățenilor români în Registrul electoral cu adresa de reședință sau domiciliu din străinătate ; • au drept de vot cetățenii români care au împlinit 18 ani, până inclusiv în ziua alegerilor. Nu au drept de vot alienații mintali puși sub interdicție printr-o hotărâre judecătorească definitivă și nici persoanele condamnate prin hotărâre judecătorească definitivă la pierderea drepturilor electorale; • au drept de vot și cetățenii comunitari (din alt stat membru UE) care s-au înscris în listele speciale pentru a vota reprezentanții României în Parlamentul European. Lista acestora este comunicată de Autoritatea Electorală Permanentă cel mai târziu cu 5 zile înaintea datei alegerilor; • nu pot vota pentru alegerea reprezentanților României în Parlamentul European cetățenii români care sunt înscriși în listele electorale ale altor state membre UE. Aceștia pot vota doar listele/candidații din statul respectiv;  Recomandăm cetățenilor români care si-au stabilit reședința sau domiciliul în străinătate să verifice în timp util dacă sunt înscriși în listele electorale ale altui stat membru UE și să se intereseze la autoritățile respective unde și cum pot vota pentru Parlamentul European!

• cetățenii români aflați în străinătate (cu domiciliul în străinătate, cu reședința în străinătate sau aflați ocazional în străinătate) pot vota la orice secție organizată în străinătate, pe baza unui document de identitate românesc valabil. Documentele pe baza cărora se poate vota în străinătate sunt: pașaportul diplomatic, pașaportul diplomatic electronic, pașaportul de serviciu, pașaportul de serviciu electronic, pașaportul simplu, pașaportul simplu temporar, cartea de identitate, cartea de identitate provizorie, cartea electronică de identitate, buletinul de identitate, pașaportul diplomatic, pașaportul diplomatic electronic, pașaportul de serviciu, pașaportul de serviciu electronic, pașaportul simplu, pașaportul simplu electronic, pașaportul simplu temporar; • nu se poate vota cu titlul de călătorie; • se recomandă cetățenilor români care doresc să-și exercite dreptul de vot să verifice din timp valabilitatea actelor de identitate românești și să facă demersurile necesare pentru înlocuirea sau reînnoirea acestora; • cetățenii români care votează la secțiile organizate în străinătate vor fi înscriși în listele electorale suplimentare; • secțiile de votare vor fi deschise în intervalul orar 7.00-21.00, ora locală.

ALEGERI PREZIDENTIALE 2019

31.10.2019

La Ambasada României din Dakar (Point E, rue Ax9A) este deschisă Secția de votare numărul 615, la care pot vota, pentru …

Transferul activității consulare la Ambasada României din Abuja

28.08.2019

În contextul în care fostul diplomat cu atribuții consulare și-a încheiat mandatul la Dakar, activitatea Secției consulare a Ambasadei a fost…

Programul Ambasadei României la Dakar și al Secției Consulare în perioada 15-16 august 2019

14.08.2019

Vă informăm că Ambasada României la Dakar și Secția Consulară nu au program de lucru cu publicul în perioada 15-16 august 2019, în conformitate cu…

Informații utile despre votul în străinătate la alegerile pentru Președintele României

07.08.2019

Modalități de exercitare a dreptului de vot în străinătate la alegerile prezidențiale din 10 noiembrie 2019 Detalii aici :…