Despre noi

Ambasadorul României în Republica Senegal

Elena ŞTEFOI este absolventă a Facultăţii de Istorie-Filosofie și Doctor în Filosofie al Universității București. Membră a Uniunii Scriitorilor din România.

Angajată a Ministerului Afacerilor Externe din 1998. Consilier al ministrului  și director de cabinet (1998-1999). Consul general al României la Montreal (1999-2001).Director adjunct al Direcției de Avertizare pentru Situații de Criză și director al Direcției de Analiză și Planificare Politică - DAPP (2002-2005). Ambasador al României în Canada (2005-2012). Ministru plenipotențiar în cadrul DAPP (2013-2016).

 

 În intervalul 1990-1999, a fost secretar general de redacţie la Contrapunct, redactor-şef la săptămânalul Dilema (editat de Fundaţia Culturală Română), redactor-şef al revistei lunare L’Invitation (Institutul Francez din Bucureşti). A semnat editoriale, articole şi analize în Contrapunct, România literară, Luceafărul, Dilema, Epoca, 22, România liberă, Sfera politicii, Lettre Internationale, Cronica română, Lumea. Corespondent afiliat al trimestrialului East European Constitutional Review, (Law School, University of Chicago, SUA). Corespondent permanent al postului Radio France Internationale (RFI) la București. Comentator săptămânal la BBC și Radio Free Europe.

 

A publicat 10 volume de poezie și numeroase  grupaje de versuri, eseuri sau studii în reviste şi antologii din SUA, Marea Britanie, Franţa, Germania, Luxemburg, Polonia, ex-Iugoslavia, Ungaria, Elveţia, Suedia, Canada, Austria, Slovenia.

 A participat la colocvii, seminarii, conferinţe, festivaluri internaţionale pe teme de cultură, politică, istorie, aspecte ale tranziţiei.

 A fost  aleasă Preşedinte al Asociaţiei Diplomaţilor din Ottawa, pentru două mandate consecutiv (2006 -2008).

 

Distincţii. Premii

Medalia Corpului diplomatic canadian (2012);

Medalia „Meritul diplomatic”, Preşedinţia României, 2007;

Ordinul de merit pentru serviciu credincios în rang de ofiţer, Preşedinţia României, 2000;

 

Premiul Asociaţiei Jurnaliştilor de Limbă Maghiară din România, 1997;

Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România, 1983.

Inchiderea Sectiei consulare

28.08.2019

 Din  30 august 2019, Sectia consulară a Ambasadei va fi închisă până la o dată care urmează să fie anunțată.

Programul Ambasadei României la Dakar și al Secției Consulare în perioada 15-16 august 2019

14.08.2019

Vă informăm că Ambasada României la Dakar și Secția Consulară nu au program de lucru cu publicul în perioada 15-16 august 2019, în conformitate cu…

Informații utile despre votul în străinătate la alegerile pentru Președintele României

07.08.2019

Modalități de exercitare a dreptului de vot în străinătate la alegerile prezidențiale din 10 noiembrie 2019 Detalii aici :…

Alegeri euro-parlamentare și referendum - 26 mai 2019

25.05.2019

În data de 26 mai 2019 vor avea loc alegeri pentru Parlamentul European. Simultan se va desfășura și referendumul național. Alegătorii pot opta dacă…